e deja craciunul si nu a nins deloc decat la munte. dar aici, in bucuresti, nu a cazut nici macar un fulg de nea. intr’un fel ma bucur pentru ca, desi arata frumos zapada alba si pufoasa, cand devine putin cald, imaginea aceea de poveste se strica si zapada incepe sa se topeasca, devenind ceva ud, murdar, alunecos.
pe de alta parte, sa stai in casa la geam si sa privesti cum ninge este superb. apoi, cand zapada se aseaza, arata atat de frumos covorul acela alb pe strazi. parca nu’ti vine sa calci ca sa nu’l strici. si oamenii de zapada …
de cand nu am mai facut unul. cand eram mai mica adoram sa fac. iar sania mi se parea cea mai geniala inventie. mama ma imbraca gros, scotea saniuta, ma urcam pe ea si ma plimba pe toate strazile din apropiere. nu o interesa ca are treaba sau ca e frig. ii facea placere sa ma vada fericita. si desi imi era frig si tot ce voiam era sa stau la caldura, ma rugam de mama sa ma mai traga.
mereu cand ma gandesc la ceva frumos gen zapada sau cadouri imi aduc aminte de copilarie. pacat ca [,] crestem si uitam de micile bucurii ale vietii.