Ceilalti incepura si ei sa cante alaturi de ea. Se pare ca doar eu auzisem zgomotul de afara. Ciudat, se auzise destul de tare. Nu m’am alaturat lor, m’am dus sa ma uit pe geam daca era ceva afara, dar nu se vedea nimic, era prea intuneric. Era prima seara acolo, poate eram doar paranoica pentru ca eram intr’un loc nou.
Read the rest of this entry

“John a inceput s-o pretuiasca mai mult pe Irene. Dupa cateva incercari la intamplare, urmate de o indepartare scurta [ si intesata de asistente] si apoi de o cearta serioasa, John a pus iar relatia pe o baza sexuala.
Trebuie sa ne repezim sa tragem improbabila concluzie ca inima lui John a fost in cele din urma topita de dragostea unei femei? Care, pe deasupra, mai e si grasa, de o anumita varsta, ne iarta totul si ne vegheaza somnul? Care este, de ce sa n-o recunoastem, mai degraba ca o mama decat o iubita? Momentul de cotitura sau momentul datator de putere a fost cand Irene ne-a spus “secretul” ei. Cuvintele in sine au intrerupt o lunga tacere.
- O fetita, a zis Irene. A fost adoptata de o familie. In pennsylvania. Eu nu puteam avea grija de ea. Eram in pragul sinuciderii.
John a pufnit si a zis:
- Nu esti singura.
- Exista ceva ce nu ti-am spus niciodata. Am avut un copil.
In acel moment, erau impreuna in pat si se uitau fix si trist la tavan. Apoi lucrurile au evoluat de la sine.
E paradoxal, pentru ca lui John nu-i plac femeile care au copii. Soti pot sa aiba. SI iubiti cati vor. Dar nu copii. Daca se intampla sa intre in vorba cu femei care au copii, e practic prima intrebare pe care le-o pune. E primul test la care sunt supuse. Si apoi nu iese nimic. O gramada de asistente, o gramada de surori. Multe doamne respectabile. Dar nici o mama.
Toti trei stim ca John are un secret. Numai unul dintre noi stie in ce consta acel secret, iar el il lasa nedezvaluit, ceea ce e probabil cea mai buna solutie cand e vorba de secrete.
Mare parte din viata, toti ne suntem doctori noua insine. Nu la batranete, cand totul pare atat de amortit si mort, iar decenta si dezgustul interzic examinarea. Si nici la tinerete, cand trupul e un extaz neinvestigat. Doar in intervalul dintre ele. Priviti-i…” Read the rest of this entry

“Era liniste ca intr-o manastire si nu se auzea decat bataia ciocanului pe nicovala, la potcovarie. In fund erau garduri, gradini verzi ca mugurii ce incepeau sa apara pe crengile liliacului, case albe si galbene, cu ferestre deschise ici-colo.
Maigret o lua la stanga, catre casa cu un etaj a familiei Gastin. Cand intinse mana, inainte sa bata, usa se deschise si el se trezi in pragul unei bucatarii. Inauntru, un baiat cu ochelari sedea in fara mesei acoperite cu panza cerata cafenie, aplecat asupra unui caiet.
Ii deschise doamna Gastin. Il vazuse pe fereastra cum se oprise in curte, cum privise in jur si inaintase cu pasi inceti.
- Am aflat de ieri ca o sa veniti, spuse ea, dandu-se la o parte ca sa-i faca loc sa treaca. Intrati, domnule comisar. Daca ati sti ce bine-mi pare ca ati venit!
Femeia isi sterse mainile ude de sort, intorcandu-se catre fiul ei care nu ridicase capul si parea ca nu-l ia in seama pe vizitator.
- Nu-i dai buna ziua comisarului, Jean-Paul?” Read the rest of this entry