There is only one happiness in life, to love and be loved.
- George Sand -

citeam blogul acesta şi am observat un răspuns interesant la întrebarea “crezi în iubire?” şi anume: “Cum să nu cred în iubire ? Iubirea e singurul motiv pentru care suntem aici…”
aşa o fi? trăim doar ca să iubim şi să fim iubiţi? ăsta e scopul nostru în viaţă? nu putem să fim fericiţi şi fără iubire?
toată lumea ştie că iubirea e frumoasă. dar deasemenea, toată lumea ştie şi că iubirea te face să suferi. atunci când intrăm intr’o relaţie ştim foarte bine că odată şi odată se va termina şi totuşi ne implicăm, ţinem la celălalt şi în final suntem dezamăgiţi. dar o luăm de la capăt. şi iar şi iar şi iar. oare asta e scopul vieţii? să ne îndrăgostim după care să suferim şi să o luăm de la capăt?
care e rostul?

aş vrea să pot spune că nu am regrete. n’aş vrea să dau timpul înapoi. poate că aş schimba prea mult prezentul şi nu vreau asta. aş vrea doar .. nu ştiu .. să şterg nişte chestii. nişte bucăţi din viaţă. o zi-2-3-o săptămână. sau anumite persoane. vreau să am exact aceeaşi viaţă pe care o am acum. nu e perfectă, nici nu vreau să fie, ar fi  prea plictisitoare. dar dacă anumite chestii din trecut ar dispărea pur şi simplu, m’aş simţi mult mai bine.
oare există cineva care să nu aibă absolut niciun regret?

stăteam singură la masă într’o cafenea din centrul oraşului, cu o cafea în faţa mea şi fumând o ţigară. sorbeam din ceaşcă şi mă uitam în jur: îmi plăcea cafeneaua aceasta mai ales datorită atmosferei: muzică liniştită, pereţi vişinii cu 2-3 tablouri, miros de cafea. probabil că aici este singurul loc în care mă simt cât de cât în largul meu.

în stânga mea, la 2 mese mai încolo, stă un cuplu. el - vreo 45 de ani, cu început de chelie şi burtă, îmbrăcat la costum, cu mobilul, cheile de la maşină şi portofelul pe masă; ea – maxim 25 de ani, păr lung şi drept, unghii lungi, gene lungi, picioare lungi, fustă scurtă, sâni mari care îi ies pe afară. el bea o cafea, ea soarbe din când în când dintr’un frappe şi fumează o ţigară slim. se freacă de el că o pisicuţă şi îl sărută din când în când, după care el rânjeşte pervers. îmi provoacă silă.

mă uit în dreapta mea: un tânăr de vreo 27-30 de ani stă singur la masă cu un trandafir roşu. era aici dinaintea mea dar se pare că ea încă nu a venit. şi probabil că nici nu are de gând să vină. să aştepţi o tipă peste 40 de minute singur şi trist intr’o cafenea, mi se pare patetic.

mai în spate, într’un colţ, un grup de tineri beau bere şi râd. nu înţeleg de ce au venit aici, parcă sunt din alt film. peisajul ăsta nu li se potriveşte, i’aş vedea mai degrabă într’un pub plin de fum.

îmi place să vin aici şi să îi privesc. bineînţeles, de fiecare dată sunt alţii. îmi place să îi urmăresc, să îmi imaginez care ar putea fi povestea lor. şi sunt toţi atât de diferiţi între ei. dar în acelaşi timp sunt toţi la fel. toţi au măştile lor, dar nu ca a mea. vor să pară mai maturi sau dimpotrivă, mai copii. vor să pară mai destepţi sau mai amuzanţi sau în fine, mai aproape de ceea ce numesc ei “perfecţiune”.

în schimb, eu îmi port masca doar ca să fiu .. normală ..  ca ei. plictisitoare. banală. previzibilă. sunt exact opusul lor: eu nu vreau să ies în evidenţă cu nimic. deşi aş putea face asta foarte uşor doar fiind eu însămi, doar dându‘mi jos masca. dar nu’mi permit să fac asta.

îmi sting ţigara, achit nota de plată şi mă îndrept spre uşă. zgomotul tocurilor îl face pe tânărul care stă singur la masă să îşi ridice capul. dar nu. ea tot nu a venit.

[sursa foto - deviantart.com]

am găsit pe blogul acesta o leapşa pe care am mai vazut’o la câţiva şi pe care am preluat’o şi eu. leapşa se referă la ritualul de lectură pe care’l am.

să încep, deci. în general cărţile pe care le citesc sunt cumpărate de mine pentru că în ciuda faptului că am acasă multe cărţi, acestea nu sunt genul meu favorit, fiind cărţi ale părinţilor sau chiar ale bunicilor. prefer să citesc cărţi ca: sabriel, obiecte ascuţite, soni, clubul morţilor, povestea unui nebun, the ring, etc.
de obicei citesc seara înainte să mă culc, dar şi în autobuz sau metrou dacă sunt singură.
semne de carte nu am prea multe, doar câteva luate de la târguri de cărţi sau primite odată cu cartea.
nu obişnuiesc să recitesc o anumită carte pentru că am încercat asta de două ori cu cărţi citite în copilărie care atunci mi-au plăcut mult dar când le’am recitit mi’au schimbat părerea despre ele.
îmi plac mult cărţile pe care n’as vrea să le termin şi le citesc înceeeet iar când le termin sunt intr’un fel dezamăgită că s’au terminat. în schimb, urăsc să’mi pierd timpul cu o carte care nu’mi place. mereu vreau să o închid şi să o pun la loc în bibliotecă dar mă simt intr’un fel obligată să o termin. cred că asta se trage din perioada în care trebuia să citesc anumite cărţi pentru şcoală şi deşi nu prea’mi plăceau trebuia să le termin.
că veni vorba de şcoală .. deşi anul viitor o să dau bacul, în perioada liceului nu cred că am citit mai mult de 2 cărţi care’mi trebuiau pentru şcoală. urăsc să ştiu că sunt “obligată” să citesc ceva. şi mai ales, ceva care nu mă atrage. bineînţeles că dacă am studia cărţi de genul celora pe care le citesc eu, ar fi cu totul altceva.

se poartă blogurile. toţi au blog iar dacă nu ai, nu eşti cool. deşi blogosfera românească conţine de atât de multe bloguri, nu citesc decât câteva, cele din blogroll. pentru că nu sunt prea multe bloguri interesante. pentru că toţi încep să îşi facă bloguri doar ca să fie bloggeri :> ..

nu mă consider cine ştie ce mare bloggeriţă dar cel puţin sunt eu. nu mă interesează atât de mult traficul şi alte chestii de genul ăsta. pentru că blogul a fost făcut pentru mine. şi aşa o să rămână mereu. nu am de gând să mă prefac că sunt altfel ca să îmi câştig cititori. nu o să încep să folosesc un limbaj diferit de al meu doar ca să sune mai frumos.

laura zicea mai demult:

nu sunt o maniacă a blogurilor,nu stau toată ziua să caut bloguri şi să le citesc.
urăsc blogurile comerciale şi mai ales cele de tip “jurnal de viaţă roz”..
îmi plac blogurile personale şi cele de unde poţi învăţa ceva sau unde pur şi simplu te poţi relaxa citind sau amuza.
nu urmăresc decât câteva bloguri:
[....]
blogul alinei
care este blogul prietenei mele[cea mai bună prietenă de fapt]
este un blog foarte plăcut de citit şi simplu..
simple is better..
are o mulţime de articole interesante,de la anunţuri,până la chestii foarte personale..

da, asta e ordinary stuff.: blogul unei fete obişnuite care scrie câte puţin din tot ce’i trece prin cap.

m’am întins cam mult cu descrierea asta a mea şi a blogului meu şi de fapt vroiam să scriu despre altceva. ziceam mai sus că nu o să mă prefac că sunt altfel doar ca să am mai mulţi cititori. nu înţeleg de ce unii fac asta. totuşi, sunt oameni care te cunosc dinainte să ai blogul şi observă că limbajul de pe blog e cu totul altfel decât limbajul tău de zi cu zi, observă că la despre mine scrii chestii care nu au nicio treabă cu tine. ok, lumea se poarte schimba. dar este imposibil să te schimbi atât de brusc. adică să te schimbi cu totul: modul de viaţă, hobby’uri, limbaj, anturaj.

welcome to reality, lumea vede cât de falşi sunteţi.

When a GIRL is quiet,
Millions of things are running in her mind
When a GIRL is not arguing,
She is thinking deeply
When a GIRL looks at you with eyes full of questions,
She is wondering how long you will be around
When a GIRL answers  “i’m fine” after a few seconds,
She is not at all fine
When a GIRL stares at you,
She is wondering why you are lying
When a GIRL lays on your chest,
She is wishing for you to be hers forever
When a GIRL calls you everyday,
She is seeking for your attention
When a GIRL sms’s u everyday,
She wants you to reply at least once
When a GIRL says I love you,
She means it
When a GIRL says that she can’t live without you,
She has made up her mind that you are her future
When a GIRL says “i miss you”,
No one in this world can miss you more than that.

[sursa]